Bel-Ami – mai cuceritor şi mai senzual ca niciodată!

Bel-Ami, recenta ecranizare a celebrului roman semnat de Guy de Maupasant, una dintre capodoperele literaturii franceze şi universale, ne aduce în prim-plan un Robert Pattinson plin de dorinţă şi de pasiune.

Filmul, o imagine a decadenţei societăţi franceze din secolul al XIX-ea, le mai are în distribuţie şi pe Uma Thurman, Christina Ricci şi Kristin Scott Thomas.

 

Înainte să vezi filmul poţi citi cartea
Comandă acum cu 25% reducere până pe 2 martie 2012
Preţ vechi: 39,90 lei
Preţ redus 25%: 29,93 lei

Trailer-ul filmului:

O nouă adaptare a romanului scris de Guy de Maupassant, filmul Bel-Ami ilustrează periplul lui George Duroy, de la mansardele mizere în care trăise, la opulenţa şi luxul clasei sociale înalte din Parisul anilor 1900. 

Traducere de Traian Finţescu
Format: 13 x 20 cm, coperta cartonată cu supracopertă
344 pagini

Folosindu-se de puterea sa de seducţie şi de inteligenţa ieşită din comun, George reuşeşte să se transforme dintr-un tânăr sărac lipit pământului în cel mai dorit bărbat al momentului.
Într-o lume în care cei mai puternici oameni din Paris erau, nu bărbaţii, ci soţiile şi amantele lor, prin patul lui George se perindă cele mai frumoase, influente sau informate femei, care îi facilitează mai mult sau mai puţin conştient ascendenţa.
După multe episoade în care George îşi seduce şi abandonează cu sânge rece victimele, tânărul ajunge să cadă pradă propriilor uneltiri. Devenit un paria al cercurilor selecte, renegat de toţi prietenii săi, numai un gest nebunesc îl mai poate salva de sărăcie, dar în acelaşi timp îl va costa mai scump chiar decât pierderea celei mai mari averi.

Femeia în negru – acum o fascinantă ecranizare a celebrului thriller semnat de Susan Hill

Actorul britanic Daniel Radcliffe, vedeta seriei Harry Potter, interpretează rolul principal în noul lungmetraj Femeia în negru. Filmul are la bază romanul omonim al scriitoarei Susan Hill şi va fi lansat în România începând din 16 martie 2012.
Romanul Femeia în negru de Susan Hill a fost publicat de Editura LEDA în toamna anului 2009.
Radcliffe joacă rolul unui tânăr avocat ajuns într-un orăşel britanic bântuit de o fantomă. Scenariul a fost scris de Jane Goldman, iar regia va fi semnată de James Watkins (regizorul filmului Eden Lake).
Mai multe detalii pe site-ul oficial al filmului: www.womaninblack.com

O excelentă poveste cu stafii… de o strănietate superbă… o lectură fascinantă.” – Evening Standard

Mândră şi solitară, Casa din Mlaştina Ţiparului veghează asupra smârcurilor cu apă sărată, bătute de vânt şi aflate de cealaltă parte a Digului celor Nouă Vieţi. Arthur Kipps, un tânăr avocat, este trimis să participe la înmormântarea singurului locatar al casei, neştiind de secretele tragice ce zac ascunse dincolo de ferestrele oblonite. Abia după ce zăreşte o tânără femeie palidă, înveşmântată toată în negru, începe să fie copleşit de nelinişte, sentiment întărit de localnicii care ezită să vorbească despre strania apariţie – şi intenţiile ei cumplite. Femeia în negru, o poveste cu fantome plasată în epoca victoriană, este unul dintre cele mai cunoscute romane ale scriitoarei britanice Susan Hill. A fost adaptat pentru scenă în 1989 şi continuă să se joace cu succes în West End-ul londonez, ca şi pe scenele a numeroase teatre din întreaga lume.
Mai multe detalii pe site-urile: www.susan-hill.com şi www.thewomaninblack.com

Seară de literatură africană în limba portugheză la librăria Cărtureşti

Cluj-Napoca, 17 ianuarie. Studenți de la Facultatea de Litere îl vor omagia joi pe scriitorul angolez José  Eduardo Agualusa, în cadrul unei seri de lectură dedicate literaturii de expresie portugheză. Tinerii vor citi, în limbile română și portugheză, fragmente din romanul Vânzătorul de trecuturi. Evenimentul va avea loc la librăria Cărturești din Iulius Mall, joi, 19 ianuarie, de la ora 19, iar accesul este liber. Unul dintre participanți va câștiga, prin tragere la sorți, volumul în limba română, oferit de Editura Leda, cea care a publicat prima traducere românească din opera scriitorului angolez.

Seara dedicată lui José Eduardo Agualusa, unul dintre cei mai importanți scriitori africani contemporani de expresie portugheză, se înscrie într-o serie de activități lunare de promovare a literaturii portugheze și de expresie portugheză în trei librării din Cluj: Cărturești, Humanitas și Librarium Book Corner. Până acum au mai fost organizate seri literare dedicate scriitorului José Saramago, laureat portughez al premiului Nobel pentru literatură și poetului Fernando Pessoa, figură reprezentativă a literaturii portugheze.

Acțiunea romanului Vânzătorul de trecuturi se concentrează în jurul personajului Félix Ventura, care şi-a ales o meserie cel puțin bizară: vinde trecuturi false. Clienţii săi, oameni de afaceri prosperi, politicieni, generali, au un viitor asigurat, dar le lipseşte un trecut bun. Félix le confecţionează o genealogie de lux, amintiri fericite, le oferă fotografii ale unor fictivi strămoşi iluştri, iar viaţa îi merge de minune. Într-o noapte, în casă apare un străin misterios, în căutarea unei identităţi angolez și atunci, ca într-un vârtej, trecutul invadează prezentul şi imposibilul devine real.

Sesiunea de lectură bilingvă din 19 ianuarie este organizată de Biblioteca Portugheză și Centrul de Industrii ale Limbii de la Facultatea de Litere în parteneriat cu librăria Cărtureşti Cluj și Editura Leda.

Pentru mai multe informații:
Veronica Manole, lector al Institutului Camões
Email veronica.manole@gmail.com
Telefon 0723.846.273

O adevărată senzaţie

În 2012 pregătiţi-vă pentru
Magie şi Aventură, Seducţie şi Pasiune
Le veţi descoperi pe toate în

de Erin Morgenstern

O nouă carte ce va încânta fanii seriilor Amurg şi Harry Potter!
                                                                                                        
O ADEVĂRATĂ SENZAŢIE PE TOATE MERIDIANELE
CHIAR ÎNAINTE DE PUBLICARE

DECLARAT DE PUBLISHERS WEEKLY şi KIRKUS REVIEWS UNUL DINTRE CELE MAI BUNE ROMANE ALE ANULUI 2011

DESEMNAT DE AMAZON.COM UNUL DINTRE CELE MAI BUNE ROMANE
ALE ANULUI 2011, CARTEA REGĂSINDU-SE ÎN TOPUL A TREI SECŢIUNI:
TOP 20, MOVERS & SHAKERS, LITERATURE & FICTION

NOMINALIZAT DE SITE-UL GOODREADS.COM  LA CATEGORIILE CARTEA PREFERATĂ A ANULUI 2011 ŞI CEL MAI BUN ROMAN FANTASY AL ANULUI 2011

DREPTURILE DE TRADUCERE VÂNDUTE PÂNĂ ÎN PREZENT
ÎN PESTE 30 DE ŢĂRI

DREPTURILE DE ECRANIZARE ACHIZIŢIONATE DE SUMMIT ENTERTAINMENT, COMPANIA CARE A REALIZAT BLOCKBUSTERUL AMURG

DAVID HEYMAN, PRODUCĂTORUL FILMELOR HARRY POTTER, ÎN NEGOCIERI PENTRU A PRELUA ADAPTAREA PENTRU MARELE ECRAN

PRIMUL TIRAJ ÎN STATELE UNITE: 175 000 EXEMPLARE

PUBLICAT ÎN STATELE UNITE PE 13 SEPTEMBRIE 2011,
ROMANUL A INTRAT DIRECT PE NEW YORK TIMES BESTSELLER LIST
ALEASĂ CARTEA LUNII SEPTEMBRIE DE AMAZON.COM
Amazon Best Books of the Month, September 2011

RECOMANDATĂ DE KIRKUS REVIEWS
Starred review from Kirkus
RECOMANDATĂ DE PUBLISHERS WEEKLY
Starred review from Publishers Weekly.

Urmărind periplul aventuros al unui circ fermecat, la sfârşitul secolului al XIX-lea, romanul de debut al talentatei tinere scriitoare Erin Morgenstern este
o magică poveste de dragoste pentru cititorii de toate vârstele

Circul soseşte pe neaşteptate. Nu îl precede niciun anunţ, nu îl vesteşte niciun afiş. Se iveşte subit, de nicăieri. Te pomeneşti cu el în faţa ochilor, când ieri nici vorbă nu era de el.

Sub cupola corturilor nocturne, în dungi albe şi negre, te aşteaptă însă o experienţă cu totul unică, o sărbătoare a simţurilor – poţi să te pierzi într-un labirint de nori, să rătăceşti prin meandrele unei grădini luxuriante construite din gheaţă, să priveşti uimit la contorsionista tatuată care se strecoară într-o minusculă cutie de sticlă şi să te îmbeţi cu miresmele de caramel şi scorţişoară ce adie ameţitor prin aer.

 

Acesta este Le Cirque des Rêves! Bine aţi venit!

Însă, în spatele norilor de fum şi al oglinzilor, se derulează o competiţie crâncenă – un duel între doi tineri magicieni, Celia şi Marco – antrenaţi încă din copilărie să concureze într-un “joc” implacabil de către maeştrii lor misterioşi.
Necunoscută celor doi, aceasta este însă o confruntare din care doar unul dintre ei va reuşi să iasă învingător, iar circul este scena pe care se desfăşoară o bătălie cumplită a imaginaţiei şi voinţei.

Dar când o dragoste profundă, pasionată şi magică se înfiripă între cei doi protagonişti, bătrânii lor maeştri trebuie să intervină, iar consecinţe vor fi periculoase pentru toţi cei implicaţi.

O poveste seducătoare, plină de aventură, magie şi poezie

 Erin Morgenstern este artistă multimedia şi scriitoare. Ea îşi defineşte toate lucrările ca fiind, de fapt, “basme, într-un fel sau altul”. The Night Circus este romanul ei de debut.  În prezent, locuieşte în Massachusetts.

Trailer: http://www.youtube.com/watch?v=WOXjPYpeccc